E noapte. Vin de la o plimbare singuratica pe strazile centrului vechi ale Madridului. Stateam pe o banca rece, cu mainile si picioarele incrucisate cand deodata a inceput sa picure. Imi era dor de acele picaturi, senzatia aceea ma facea constient de propria-mi existenta. Eram un eu, era un atunci, era un loc si era ploaia. Constatare a propriei existente. Aniversare a vietii. Intalnirea dintre aici si acum si realizarea acestei intalniri in interiorul nucii de cocos.Carpe diem! Dar ce clipa? O clipa in care ma regasesc inca o data singur, inca o data departe de casa. Destula visare imi spun. Ma ridic, imi aranjez boxerii prin buzunarul de la blugi si incep a pasi. Talpa de silicon scartaie, picaturile devin din ce in ce mai mari si mai dense. Maresc pasul, ca o gasca fricoasa ce sunt. Ajung pe strada mea. Ma uit in sus, vad Calle de las Aguas. Ma indrept cu pasul grabit spre usa de la intrare si scot cheile. Nu nimeresc cheia potrivita in yala, mereu o incurc cu cealalta, care este aproape identica, cu exceptia unui 69 insemnat pe dos. Intru in cladire si aprind lumina. Ma avant spre scari cum se avanta un leu asupra prazii sale. Inspir bine-cunoscutul miros de lemn vechi si de mucegai al scarilor deja vechi de peste un secol si stiu ca sunt acasa. Urc in graba cele trei etaje, lasand in urma scartaituri si tropote, parca de rinocer, descui usa, pe care o las intre-deschisa in urma mea si ma arunc in pat.


 Am lasat usa deschisa ieri, insa ea nu a venit. I-ar fi si greu, e de cealalta parte a Europei...


                                                    I do not own anything!.by him.I miss you so...